| Când eram la armată, un caporal, pe care îl porecliserăm Pluto, deşi nu era încă plutonier, m-a întrebat ce diplome aveam. Nu aveam pe atunci decât ce primea orice bacca laureat – frunze şi bace de dafin pe frunte. Caporalul a luat o hârtie uriaşă, atestând nu mai ştiu ce, din dulapul companiei, mi-a pus-o pe cap în chip de umbrelă, şi mi-a zis, ritos : - Vezi, dacă n-ai asta, eşti fiul ploii... N-a avut dreptate cu diplomele. Mai târziu le-am luat, şi tot „ fiul ploii” am rămas. Dar poate că Pluto a avut totuşi dreptate, numai că lumea s-a întors pe dos. Referinţele, într- adevăr, se schimbă repede. Iată, chiar aici, că astăzi un diplomat trebuie să se ţină într-un loc ascuns, cublogoree. Matila Ghyka scria că aceia care găsesc simboluri peste tot sunt obositori. Totuşi, despre realitatea ultimă nu se poate vorbi decât prin simbol. Simbolul este un „ împreună aruncat ” dintru început. El este creaţie, mântuire şi desăvârşire, nu doar le reprezintă. El are realitate, cum scria Eliade în Eterna Reîntoarcere, pentru că participă la ceva care îl depăşeşte. El are consubstanţialitate cu realitatea, contemporaneitate cu ea, apoi chiar prezenţă durabilă. Unii spun chiar că simbolul are „ cardinalitate ”, înţelegând prin cardinalitate proiecţia vizibilă a invizibilului, dar şi actul proiecţiei. |
Simbolul nu pare a fi, ci este. Realitatea ultimă este însă mereu personalizată pentru că realitatea ne precede, şi ne reprezintă, ca orice criteriu drept. Dar realitatea este greu de atins, este şi un model, deşi etimologiştii atrag atenţia asupra aspectului „ spart ” al zvârliturii din syn ballo, iar acolo în peştera lui Platon nu pereţii se sparg ci umbrele. Pentru mine orice simbol are mai multe feţe : mai precis trei, ca orice esenţă care nu poate fi reprezentată. Prima faţă este cea care izbeşte pe privitor, îl intrigă, sau îl provoacă, aşa ca roşul buzelor Batşebei pentru regele David călcând interdicţia magică. A doua faţă este cea care mereu reverberează prin repetarea simbolului peste generaţii, aşa ca un câmp de forţă, ca o participare, ca o reîntoarcere perpetuă. A treia faţă este singura manieră de a fi privit. A fi privit tu, nu ea, întocmai ca în faţa unei sfinte icoane. A treia faţă este faţa tehnic corectă. Despre aceasta, palpabilă, pe care o putem săruta cu sărutarea buzelor noastre, venerând-o, este bine să ne pregătim întru pricepere. Poate că povestea umbrei care lăsa paşi ne ajută. Ei bine, basmul umbrei, care este descrierea cardinală a sufletului dintru început, rosteşte adevărul acesta aşa : Domnul lăsa paşi, care se împleteau cu paşii unui păcătos. Păcătosul se întorcea şi vedea mereu două feluri de urme, ale lui şi ale Lui. |
Acestea „ din urmă ” se împleteau tot mai aproape, până ce s-au îngemănat. Atunci păcătosul l-a întrebat pe Domnul de ce l-a lăsat singur. Iar Domnul i-a răspuns că nu l-a lăsat singur ci că l-a luat în braţe ca să-l ajute când îi era mai greu. Ne-am lăsat duşi, crezând că privim noi primele două feţe, cele care lovesc şi care vibrează. Acum putem privi a treia faţă în linişte : Deoarece delicateţea infinită şi priceperea supraomenească, dar personală, şi mereu caldă, a detaliului alcătuirii sufleteşti nu sunt niciodată abstracte, simbolul este chiar realitatea, iar nu o reprezentare a ei. Este chiar o „ parte întreagă ”, nu în chipul unui ciob spart şi recompus, ci în chipul a ceea ce apostolul vedea direct şi nu în oglindă. A treia faţă este cea care ne creează în orice clipă. Este cea care se schimbă pe unele Feţe. A treia faţă le îngemănează pe primele şi poate chiar le reprezintă, pentru cine le mai poate pricepe. Dar acela nu este dintre cei care caută simboluri peste tot ! Ghyka scria mai departe că aceia care nu găsesc simboluri nicăieri, nici nu există... |
Această pagină a fost scrisă la Paris de meşterul cel zis irismeister, marţi, Iunie 13 zile, în anul de la Facerea Lumii 7514, iar de la
naşterea Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 2006 : Sfânta Muceniţă Achilina, Sfântul Cuvios Iacov, Sfântul
Cuvios Trifilie - episcopul Leucosiei, Sfânta Ana - fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol şi cu fiul ei Ioan, Sfântul
Antipatru - episcopul Vostrilor, Sfântul Evloghie - patriarhul Antiohiei, Sfinţii Zece Mii de mucenici, care de sabie s-au săvârşit, Sfântul
Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit.
naşterea Domnului, Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, 2006 : Sfânta Muceniţă Achilina, Sfântul Cuvios Iacov, Sfântul
Cuvios Trifilie - episcopul Leucosiei, Sfânta Ana - fiica diaconului bisericii Vlaherne din Constantinopol şi cu fiul ei Ioan, Sfântul
Antipatru - episcopul Vostrilor, Sfântul Evloghie - patriarhul Antiohiei, Sfinţii Zece Mii de mucenici, care de sabie s-au săvârşit, Sfântul
Mucenic Diodor cel din Emesa, care s-a săvârşit răstignit.
 |  |  |  |  |
