Bun venit, şi aici, celei ce vine, cu atâta răbdare, şi atât de fără de sine !
Cred că şi aici a fost de la început doar o poveste ca orice poveste, frumoasă fără de margine, dar venită fără de veste. A fost apoi şi un fel de-a povesti, Scazanie. Apoi veni un „S“ care se credea „Singur“ în caznele S- cazaniei. Dar aşa se face că în Cazanie, din prea plin, sau din bine înţeles, se tot învaţă...
Ce se învaţă în Cazanie ? Tot ce nu ştim nici noi, dar învăţăm pe alţii, ca şi cum ar fi venind din noi. Tot ceea ce se crede singur, şi, mai ales, mai tot sinele...
Înveţi să te înveţi pe tine ! Devii tu, nu alta. Fiinţa e însă doar a ta!
|
Creşte şi ea cu tine, din tine, în tine. Doar întru tine devine. Mereu, mereu, devine.
Apoi, când a devenit ce este, se dă pe sine. De ce oare ? Ca să vină fără de sine ? Ar fi atunci o poveste veche, aceea din care ne naştem cu toţii... Dar nu crezi că e mai mult decât acestea toate ? De mult viu mai mult murisem Din visare mă aflasem...
Mila Domnului ! Doar tu poţi să ştii... Bun venit deci în S- cazanie, în care scriem şi noi ce ne e scris, din multă bucurie. Prin „Exemplul Cazaniei“ aducem slavă Domnului că ajunsum senin bătrâni. Îmi pregătisem o bătrâneţe liniştită... Dar uite cum nu mă laşi să mi-o trăiesc „Singur“ :O) (continuare)
|
|