Cu † ÎPS Varlaam, smerenia sa – monahul de la sfânta mânăstire Secu devenit mitropolitul Moldovei spre 1640 d. Hr. – curentul cel mai adânc, şi mai durabil al firii româneşti a căpătat expresie liturgică, dar şi formă literară clasică.
Într-adevăr, limba sfântă a vechilor Cazanii prin care s-a înmlădiat şi „ s-a îmbogăţit în Duhul ” şi graiul ales al neamului a nostru, e vie. Iar în bisericile noastre s-a putut trece de la boscorodeală, prin cuvinte uneori păstrate, pentru că au har, la o limbă dulce, pricepută şi meşteră.
|
|
|
În ortodoxie şi românism au trăit dintotdeauna oameni – deopotrivă arhimandritul Cleopa, cu îndemnurile sale atât de hâtru şi pe drept imperative, sau părintele Stăniloae, cel mai mare teolog şi profesor al nostru. Dar la fel mai trăiesc şi azi părintele Iustin, tinerii, ca părintele Savatie , sau studenţi – cum sunt stâlpii parohiei noastre, sau chiar noi înşine, păcătoşii, mai de giosu, turciţi şi mazili cum mai suntem prin lume.
Tot astfel prin urmare, în „Exemplul Cazaniei ”, şi noi aducem slavă Domnului şi de aici... ( continuare )
|
|